Mă întreabă mama, preocupată: ”Cât trebuie să mănânce?” Răspuns: ”Cât vrea!” Organismul sugarului e foarte inteligent și nepervertit de pofte și influențe. Știe exact cât anume are nevoie să sugă ca să crească bine.
Zice mama:” N-are poftă de mâncare…” Răspuns: ”N-are!” Nu trebuie să aibă poftă. Trebuie doar să mănânce. Cât vrea el. Nu cât vrem noi sau cât scrie în nu știu care carte. La această vârstă mică (0-6 luni), preferințele lui răspund mai ales nevoilor de creștere și dezvoltare și mai deloc plăcerii de a mânca.”
Zice mama, îngrijorată: ” Suge prea lacom; în 4-5 minute a terminat de mâncat. Uneori varsă în jet, după alimentație.” Răspuns: ” Da, așa este!”. Poate suge și 100 ml în primele minute după ce este pus la sân. Înghite aer, care uneori se elimină odată cu laptele, atunci când, la sfârșitul mesei, este ridicat să regurgiteze. Cauza: imaturitatea sfincterului esofagogastric care cedează la supraplin. Dacă nu se întâmplă prea des, la fiecare masă, e ok.”
Cum știm că sugarul e sătul și mulțumit? După niște indicii:
- Indicii că a supt destul: scapă sânul din gură, adoarme la sân, se oprește din supt, sau pur și simplu e liniștit și zâmbitor, crește în greutate, începe să respecte singur un orar al meselor.
- Indicii pentru golirea sânului: sânul devine mai mic, mai ușor, scade tensiunea din sân.
- După numărul de micțiuni/zi: în primele zile de viață, cantitatea de lapte îngurgitată este evident mică. Rezultă că va avea maxim 2 micțiuni/zi. După săptămâna a doua se ajunge la normal, adică 5-6 micțiuni/zi.
- După numărul de scaune/zi: sugarul sănătos de 2-4 luni poate ajunge și la 4-5 scaune/zi, dacă-i merge bine și crește frumos.
- După numărul și frecvența deglutițiilor: la bebele peste 2 luni, valoarea normală este de 10-15 deglutiții/minut, executate cu zgomot, surprinzător de viguros.
- Criteriul obiectiv rămîne însă tot sporul ponderal, adică creșterea în greutate. Pe acesta îl calculăm la cabinet, lunar și este un scor individual, pentru fiecare copil în parte, funcție de ritmul său propriu de dezvoltare și de zestrea familială cu care a venit pe lume. Acasă, vă recomand cântărire săptămânală orientativă. Cântărirea zilnică (proba suptului) se face numai în caz de insuficiență a creșterii.
……………………………………
Și acum, haideți să vă dau un exemplu frumos:
Avem un bebe sănătos și voios de 2 luni, cu greutatea de aproximativ 6 kg, alăptat natural. Zâmbește la noi, fiindcă ne recunoaște; are deja un ritm al meselor la 2 1/2 – 4 ore; suptul durează maxim 10-15 minute; suge cu poftă și viguros, cu sunete specifice (e bine dacă auziți sunete în timpul suptului); golește cel puțin un sân complet; are cam 3-4 scaune/zi și urinează de 5-6 ori/zi; doarme liniștit și pare fericit și plin de energie după supt, când e treaz. Are ritm circadian somn-veghe și ne mai trezește eventual o dată/noapte pentru alimentație; se joacă singur când e treaz și nu mai plânge mai deloc; doar gângurește….
Dragi mămici, ăsta-i idealul, adică varianta veselă din cărțile de povești. Dacă sunteți fericitele posesoare ale unui astfel de bebeluș, vă felicit!!!!
Mai realist, deci mai frecvent, se întâmplă altfel: copilul suge mai mult timp, se întrerupe frecvent, are scaun în timpul mesei, apar colicile, agitația la sân, uneori refuzul alimentației, suge de 3-4 ori/noapte, nu mai adoarme imediat după supt, plânge dacă e lăsat singur… Și apoi mai intervine și temperamentul: unii sunt mai iritabili; alții, mai leneși, adorm la sân și nu sunt dispuși să ”muncească”, dar dacă îi punem în pătuț, țipă pentru că nu s-au săturat și îi trezește foamea; iar alții sunt atât de înfometați și lacomi încât pur și simplu nu au răbdare să sugă și să se sature.
……………………………………..
Mesajul meu:
Dacă mama se bucură când își alăptează copilul, laptele ei va avea un gust și o vibrație energetică deosebite. Noi îi spunem hrană, când de fapt este iubire.