Vă invit la o incursiune într-una din cele mai de interes și dezbătute ”probleme” părintești: pofta de mâncare ( apetitul ) copilului. Voi încerca să definesc cât mai obiectiv situațiile, să descriu comportamentele alimentare pe vârste (sugar și copil mic, școlarul și adolescentul); să vă propun câteva soluții practice de înțelegere și abordare a copilului de orice vârstă, dificil la mîncare.
Vă doresc lectură plăcută și folositoare!
CONTEXTUL:
Să definim termenii! Vom vorbi despre capriciile alimentare precum apetitul schimbător, preferințele alimentare, mofturile la masă; novofobia sugarului și copilului mic (refuzul alimentelor noi, care nu au mai fost gustate) sau refuzul constant al anumitor alimente; despre falsul sindrom digestiv cu manifestări de tipul: ”Au! Mă doare burta. Nu mai pot. Îmi vine să vărs! Mă doare capul! Mi-e greață!”, ”simptome” care apar din senin, înainte sau în timpul mesei și dispar ca prin farmec, după ce masa nu mai este de actualitate.
Ce înseamnă capricii alimentare?
…Un copil de 2 ani vrea brusc numai supă de tăieței la fiecare masă; altul vrea numai cartofi prăjiți de 3 zile; altul vrea numai pâine cu gem dimineața; unul nu mai vrea să bea deloc lapte; alt copil nu vrea să mănânce legume sau fructe, deși până acum accepta;unul exagerează cu dulciurile sau ”sare” peste mesele stabilite de noi, ca obligatorii… Cam despre astfel de comportamente este vorba!
E bine să încercați să limitați și educați capriciile lui alimentare.
……………………..
Apetitul (pofta de mâncare):
În aprecierea felului în care copilul se alimentează, mamele se ghidează aproape întotdeauna după pofta de mâncare a copilului lor. Dar eu trebuie să vă spun că se înșeală! Necesitatea bunei asimilări a nutrimentelor este la fel de importantă ca și dorința de a mânca, fiindcă ce folos aduce unui trup forțarea de a mânca, dacă nu există dorința și capacitatea de a asimila mâncarea consumată și a o folosi pentru creștere și dezvoltare armonioasă?!
Apetitul are variații! Este legat mai mult de personalitate și structură psihologică. De exemplu sugarul și copilul mic chiar relaționează activ prin intermediul mâncării. Ca urmare, la această vârstă se formează o anumită percepție subiectivă legată de mâncare. De aici rezultă că apetitul poate fi considerat un capriciu alimentar. Nu reprezintă un criteriu major de evaluare a stării de sănătate! Deloc! Niciodată!
Copilul bine îngrijit, care nu prea mănâncă cu poftă sau care are o paletă foarte limitată de alimente pe care le acceptă, rareori este în pericol real! Senzația de foame, urmată de apetit crescut nu prea apare la copilul sănătos, care mănâncă ce trebuie, cât trebuie și mai ales la ore fixe….
……………………..
Preferințele alimentare:
Acestea sunt parte înnăscute, parte dobândite. Și, un fapt interesant: relația copilului vostru cu mâncarea se formează încă din viața intruterină, funcție de preferințele și modul de hrănire al mamei în timpul sarcinii. De exemplu, s-a demonstrat științific, că preferința pentru dulce sau sărat este programată genetic, încă din viața intrauterină. Gusturile și mirosurile se educă și ele, tot din viața intrauterină. Spre sfârșitul sarcinii, copilul simte deja aromele și gusturile mâncărurilor pe care mama sa le îngurgitează. Așa se crează o predispoziție, indusă de viitoarea mamă în timpul sarcinii, din care rezultă mai târziu preferințele sau aversiunile alimentare, unele inexplicabile.
Există și preferințe alimentare dobândite în cursul vieții. Sunt alimente care ne plac și altele care nu ne plac. Pe acestea din urmă, nimeni nu ar trebui convins sau forțat să le mănânce, indiferent cât de importante par a fi ele pentru sănătate. Deci, gustos sau nu – este oricum o percepție subiectivă, ca și Frumosul, Adevărul sau Fericirea… iar restul este filosofie.
În primul rând trebuie să observați, și apoi să acceptați, alegerile alimentare ale copilului vostru. Țineți cont de preferințele lui pentru anumite categorii de alimente (îi place laptele, oul sau carnea); tip de mâncăruri (ciorba, tocănița, sandwich sau grătar); gusturi și arome (dulce, sărat, acrișor, parfumat și condimentat); textura alimentelor (lichid, solid,moale, crocant).
Evident că nu este bine nici să încurajăm fără limite preferințele copilului. Dieta dezechilibrată la care se ajunge în aceste cazuri va compromite comportamentul alimentar al copilului și, evident, starea sa de sănătate. Iată principalele riscuri în caz de alimentație nesănătoasă sau dezechilibrată: anemia (la copii vegetarieni sau alimentați excesiv cu lapte după vârsta de 1 an); debilitatea fizică și malnutriția; cariile dentare la cei care folosesc mult biberonul după ieșirea dinților sau fac exces de dulciuri; obezitatea sau anorexia (prin refuzul cronic de a mânca, cu impact negativ asupra creșterii și dezvoltării, la copii ce primesc masa în atmosferă stresantă și sunt veșnic forțați să mănânce) ; dismicrobismul și parazitozele intestinale (mai frecvent la copii alimentați neigienic sau cu flora intestinală dezechilibrată); rahitismul până la 3 ani (datorat aportului insuficient de vitamina D care reprezintă liantul principal pentru oase).
Dar, totuși, nu uitați de faza cu acceptarea! Copilul nu trebuie forțat să mănânce ceea ce refuză sistematic și cu obstinație. Pentru că, în cazul forțării, se realizează doar o puternică, prea vremelnică și nedorită pervertire a obiceiurilor alimentare ale copilului.
N.B. 75% din preferințele alimentare ale copilului mic sunt cauzate de reclame și emisiuni Tv pentru copii. Acestea sunt cu siguranță preferințe induse artificial, care nu vin din nevoia copilului, ci din influențe externe, educație din interes comercial.