Și atunci, unde-i greșeala?
Greșeala constă în adaptarea programului sugarului și copilului mic – prea mic!!!, la ritmul de viață al adulților care îl îngrijesc. Uităm, dragi părinți cu copii mici, că fiecare etapă de vârstă își are ritmul, caracteristicile și provocările ei. Și suprasolicităm… cu bune intenții!
Unii părinți fac asta din dorința de a fi tot timpul cu sugarul sau copilul lor mic, de a-l ști în siguranță, sub ochii lor, de a-i controla ei personal viața și sănătatea. Aceștia de obicei, nu acceptă ajutor din partea nimănui în îngrijirea sugarului sau chiar îl refuză când le este oferit, pentru că pierd acest control. Alți părinți sunt împinși de ” nevoie” să care copilul peste tot după ei, pentru că nu au pe nimeni care să le preia din sarcinile casnice, sau în grija cui să-l lase, când e necesar. În ambele cazuri copilul suportă un program și un ritm de viață prea alert pentru vârsta lui.
Asta-i de fapt o greșeală de percepție. E o greșeală din dragoste și grijă părintească.
…….
În practica medicală pediatrică există mai multe praguri ( baremuri) de vârstă pentru următoarele achiziții și deprinderi ale copilului mic: mâncatul, statul în șezut, mersul, vorbitul, controlul sfincterian (deprinderea oliței) și nu în ultimul rînd, de la câteva luni de viață, joaca și modul de comunicare cu ceilalți (socializarea). Ele devin rapid repere în economia unei zile obișnuite din viața lui.
Sugarul (0-1 ani) comunică cu mediul mai întâi prin simțuri (pipăit, gust, miros, sunet și voce); apoi urmează cucerirea mediului înconjurător prin mers. Stimularea inteligenței emoționale se pare că începe imediat după naștere și se continuă toată viața. Acestea sunt achizițiile fundamentale ale sugarului. Ele cer un efort imens de învățare. În perioada asta n-are nevoie de prea multă agitație în jur, care să-i distragă atenția imatură, pentru că are o întreagă lume exterioară de descoperit.
În jurul vârstei de 2 ani, copilul mic capătă conștiința de sine: ”Eu sunt EU, iar lumea e altceva”. Învață să se cunoască prin delimitare de ceilalți și de voința lor: spune ” NU!” la tot . Nu pentru că ar avea o ”personalitate” ieșită din comun sau pentru că este ” încăpățânat” ci, pur și simplu, devine conștient de sine și de voința sa – prin opoziție. Este tot o deprindere. E doar o etapă firească de dezvoltare, extrem de simpatică pentru anturaj, dacă știți cum să reacționați.
Copilul mic are nevoie de lume în jurul lui, dar nu tot timpul și nu de oricine. Anturaj de adulți și copii mari, care să-l înconjoare cu dragoste înțelegătoare și răbdare.
Crește mai inteligent și mai adaptabil așa.
…….
”Dacă ești părinte, îngrijește-ți copilul mic. El are nevoie de grija ta. Ești o necesitate existențială pentru el. Are nevoie de hrană, protecție, iubire și siguranța pe care numai tu poți să i le oferi”.
Va urma