BRONȘIOLITA ACUTĂ

” Nimeni nu vrea sfaturi - ci susținere”
John Steinbeck

BRONȘIOLITA ACUTĂ

BRONȘIOLITA ACUTĂ

baby-cold

Ce este ea?

Bronșiolita este o infecție obligatoriu virală, care duce la inflamația celor mai mici căi respiratorii ce conduc aerul în plămâni (bronșiole). Ea se însoțește de obstrucția bronșiolelor, cu imposibilitatea ieșirii aerului din plămâni, determinând respirația șuierătoare caracteristică, care epuizează copilul.

 

Cum o recunoști?

Iată pentru voi, o relatare de părinte:

” Dna Dr., copilul meu șuieră! Așa brusc, din senin! Respiră greu și hârâie din plămâni. A vărsat o dată, de la tuse. Nu mănâncă, e palid, are ceacăne și pare epuizat. Nu are febră! Ce are?!”

Adică are:

  • Respirație șuierătoare (wheezing)
  • Tuse seacă/productivă
  • Dificultăți respiratorii
  • Uneori , febră și dificultăți la înghițit

ASTA ESTE BRONȘIOLITA! O URGENȚĂ PEDIATRICĂ MAJORĂ, cu debut brusc și evoluție rapid severă… fără tratament precoce.

Tratamentul:

Asta, clar, nu se tratează acasă!

Job-ul părinților , adică al vostru, dragii mei, este să sesizați cât mai rapid respirația șuierătoare cu tuse chinuitoare și să vă adresați specialistului. Tratamentul precoce previne agravarea și ne scutește, de cele mai multe ori, de internare în spital.

Nu dați antibiotice aiurea, doar pentru că vi se pare că e un debut de boală gravă! Bronșiolita este  100% o viroză, care nu se tratează cu antibiotice. Aceste medicamente nepotrivite pentru acest tip de afecțiune, pot da complicații nedorite care agravează și mai mult starea de boală a copilului vostru.

 Evoluția normală a unei bronșiolite acute:

Boala, corect și prompt tratată, are evoluție bună în 7-14 zile. Sugestia mea este să vizitați și zilnic medicul pediatru dacă credeți de cuviință, în primele 3 zile de la debut. Suprainfecția bronșiolitei apare în a 4-5 a zi de evoluție și se manifestă prin reluarea febrei, cu valori mai mari de 39 grade Celsius.

Boala lasă însă, tuse reziduală, uneori pe o perioadă de câteva săptămâni. Refacerea epiteliului respirator, după o astfel de afecțiune, durează și 6-8 săptămâni.

 

MESAJUL MEU:

Dragii mei părinți inteligenți și responsabili! Nu neglijați tusea prelungită!

Apelați la specialistul pediatru:

  • Dacă tusea persistă mai mult de 2-3 săptămâni. Nu acceptați tratament cu antibiotice doar pentru că nu se oprește din tuse!
  • Dacă apare tuse nocturnă, tuse la efort, tuse declanșată de agitație sau emoții.
  • Când copilul a făcut mai mult de 3 bronșiolite, consecutiv.
  • Dacă există teren alergic în familie – dovedit medical.

 

Sfatul specialistului pediatru este esențial în probleme de imunitate, alergie, nutriție, carențe de creștere, tulburări funcționale digestive, mici nereguli și atipii la copilul aparent sănătos și absolut obligatoriu în caz de boală, la copilul de orice vârstă.

Articole similare

foto-copii-pediatrie-sibiu-13

CONVULSIILE FEBRILE LA COPIL

Data publicarii: 2019-11-19 Publicat in Categorie: Copilul Bolnav, Copilul Sanatos
poza-12-oct-2017

CE MAI E NOU ÎN INFECȚIA CU HELICOBACTER PYLORI LA COPIL

Data publicarii: 2019-10-10 Publicat in Categorie: Copilul Bolnav
cabinet-pediatrie-01

GREȘELI ÎN ABORDAREA INFECȚIILOR RESPIRATORII LA COPIL

Data publicarii: 2018-12-02 Publicat in Categorie: Copilul Bolnav
cabinet-pediatrie-nov-18

DUREREA ABDOMINALĂ FĂRĂ CAUZĂ APARENTĂ

Data publicarii: 2018-11-07 Publicat in Categorie: Copilul Bolnav

Medic Primar interne - PEDIATRIE

Ambulatoriu de specialitate

Lămurim ce e neclar! Dărâmăm ” mituri populare” despre sănătate și boală la copil! Discutăm despre prevenirea bolii, semne de alarmă și agravare , imunitate, sensibilități familiale.

Detalii